E interesant când te trezești la viața ce are loc în tine, la toată simfonia de senzații-gânduri-emoții, amintiri, convingeri, imaginații.
Când percepi că viața nu doar ți se întâmplă, se întâmplă prin tine, cu participarea ta, poate fiind doar o creație a ta.
Dintr-odată te vezi dincolo de paravanul de victimă sau cea care le știe/poate mai bine pe toate.
În tine poate se cuibăresc Nedumerita, Năucita, Nemulțumita luate pe sus de câte par că se/nu se întâmplă.
Sunt lucruri pe care le vânăm cu ardoare.
Sunt stări pe care le îndepărtăm de noi.
Sunt vise ce numai nu se împlinesc.
Și-n timp ce atenția ți-e bombardată de mulțimea de toate, și anestezistă de scroll sau butonat, zilele se scurg, timpul se duce.
Cum să-ți lași viața să fie ca ea și să-ți vezi mai senin de-ale tale?
