
Mindfulness de inimă bună: Energia inimii și binele din viața noastră
Inima noastră este mai mult decât un organ fizic – este un centru al emoțiilor, al intuiției și al conexiunii profunde cu noi înșine și
„Doar scrie” – acesta a fost imboldul.
Dar care-i scopul?, m-am întrebat.
Poate că nu e un scop în sine, ci mai degrabă o stare care te cuprinde.
Doar lasă-te să scrii. Practică scrisul, așa cum practici atâtea alte lucruri din inerție, zi de zi.
Așa a sunat conversația dintre mine și Mine, într-o zi de noiembrie 2023, când am pornit firdepoveste.ro.
N-am avut un plan clar, doar dorința de a mă simți mai bine scriind. Și ce bine îmi face când gândurile își găsesc adăpost în cuvinte, propoziții, perspective, povești, sensuri 🙃
Recunosc, uneori îi dau ștafeta și lui ChatGPT.
Și da, totul se învârte în jurul lumii noastre interioare – uneori misterioasă, alteori cu năbădăi, dar mereu vie.
Hai să vedem pe unde ne poartă pașii și ce povești descoperim… mergând pe fir înainte.
Inima noastră este mai mult decât un organ fizic – este un centru al emoțiilor, al intuiției și al conexiunii profunde cu noi înșine și