Sunt zile-n an consacrate celebrării. Le percep acum precum momente de pauză de la cotidian, și conectare la un vibe, un câmp cu o anume semnificație.
Tradițiile sunt limbajul simbolic prin care exprimăm și experimentăm specificul momentului. Ele creează o punte-n timp și ne aduc împreună.
E drept că uneori rămân doar niște automatisme goale de conținut, bifate din inerție.
Dar pot fi și prilejuri de conectare cu Viața vie, cea dincolo de reguli și cuvinte.
Ieri și azi mi-a ieșit în cale simbolul crucii. Pe de-o parte simbol al suferinței și al mântuirii. Pe de altă parte reprezentare ale celor 2 principii feminin-masculine care împreună dau viață.
Am învățat să las firul de poveste să mă viziteze, mereu mă surprinde cu câte o perspectivă a momentului ce-mi încântă sufletul. Azi, din cartea deschisă aparent la întâmplare – Limbajul figurilor geometrice a lui Omraam Mikhael Aivanhov, capitolul Crucea citire 🥰:
“Un copac are o rădăcină, un trunchi și ramuri, dar nu este cu adevărat copac atât timp cât spiritul nu a început să lucreze în el dând naștere frunzelor, florilor, fructelor. La fel se întâmplă și cu ființa umană. […]
Secretul constă deci să punem spiritul în tot ceea ce facem. Coborârea spiritului este comparabilă cu sosirea primăverii care îl face pe arbore să dea la iveală toate comorile ascunse pe care le deține.”
Fie ca în perioada ce urmează, asemeni Naturii renăscute, să invităm cu bucurie suflul proaspăt al inspirației să ne-nflorească frumosul în noi și viața noastră!
Cu prietenie,
✨Carmen