Scrise de bunăvoie

rânduri-gânduri pentru stare de bine și-un strop de magie :)

„Doar scrie” – acesta a fost imboldul.
Dar care-i scopul?, m-am întrebat.
Poate că nu e un scop în sine, ci mai degrabă o stare care te cuprinde.
Doar lasă-te să scrii. Practică scrisul, așa cum practici atâtea alte lucruri din inerție, zi de zi.

Așa a sunat conversația dintre mine și Mine, într-o zi de noiembrie 2023, când am pornit firdepoveste.ro.
N-am avut un plan clar, doar dorința de a mă simți mai bine scriind. Și ce bine îmi face când gândurile își găsesc adăpost în cuvinte, propoziții, perspective, povești, sensuri 🙃
Recunosc, uneori îi dau ștafeta și lui ChatGPT.

Și da, totul se învârte în jurul lumii noastre interioare – uneori misterioasă, alteori cu năbădăi, dar mereu vie.

Hai să vedem pe unde ne poartă pașii și ce povești descoperim… mergând pe fir înainte.

La vida artística

În 2000 am devenit și eu vizitator al Internetului, late night dial-up style. De atunci trecu’ ceva vreme, iar acum pot declara că sunt cetățean

Read More »
Scrise de bunăvoie

Dincolo de planificare

Acum e atunci. Obiective, planuri, stabilitate, predictibilitate. Și-au trăit apogeul toate. La cât de repede se succede și se transformă totul, avem nevoie de o

Read More »

Sămânță de potențial

Ieri, Jupiter a trecut prin “inima” Soarelui, moment astrologic similar Lunii Noi. Titlul îi era “Fii la înălțime” și zicea așa: “Se spune c-a trăit

Read More »

Keep calm și șezi blând

În primii ani în domeniu mai alternam statul cu munci agricole, alergat după cei mici, ieșirile de weekend. Cu timpul muncile agricole au dispărut din

Read More »

Prin Firul Iubirii

“You think you are alivebecause you breathe air?Shame on you,that you are alive in such a limited way.Don’t be without Love,so you won’t feel dead.Die in Loveand

Read More »